• UE a inițiat măsuri de răspuns în situații de criză, dar impactul acestora rareori poate fi demonstrat
• Arhitectura UE pentru siguranța furnizării este încă incompletă
• Solidaritatea între țările din UE lasă mult de dorit

Vrem ca UE să fie pe deplin pregătită în cazul unei noi crize a gazelor? Dacă da, rămân provocări semnificative de abordat, avertizează un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană. UE a adoptat mai multe măsuri de urgență pentru a contracara utilizarea gazului ca armă de către Rusia, însă beneficiile acțiunilor sale nu sunt întotdeauna clare.

Auditorii atrag atenția și asupra mai multor noi provocări pe care UE trebuie să le depășească pentru a garanta siguranța furnizării de gaze pe termen lung.

Printre ele se numără dependența sporită de gazul natural lichefiat (GNL) importat și necesitatea decarbonizării unei părți din consumul său de gaze.

O criză de aprovizionare, urmată de o spirală a scumpirilor – acestea au fost consecințele renunțării rapide la importurile de gaze din Rusia, care, în 2021, reprezentau 45 % din totalul importurilor de gaze ale UE.

În august 2022, prețurile angro ale gazelor au atins un nivel-record de 339 de euro per megawatt-oră (față de 51 de euro în august 2021). Țările din UE au început să subvenționeze prețurile la gaze și la energie electrică (numai în 2022, subvențiile ridicându-se la aproximativ 390 de miliarde de euro) pentru a reduce impactul asupra gospodăriilor și a întreprinderilor.

Până la sfârșitul anului 2023, UE reușise să își diversifice sursele de aprovizionare, renunțând treptat la gazul rusesc. Prețurile s-au stabilizat, atingând, la începutul anului 2024, nivelurile de dinainte de criză.

„Criza declanșată de invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a pus la încercare reziliența UE în fața unei schimbări bruște în sectorul aprovizionării cu gaze. În ciuda unei creșteri abrupte a prețurilor, care s-a resimțit usturător în facturile gospodăriilor și ale întreprinderilor, am avut norocul să nu ne confruntăm cu o penurie majoră de gaze”, a declarat domnul João Leão, membrul Curții responsabil de acest audit.

„Fiind dependentă de importurile de gaze, UE nu își va putea permite niciodată să lase garda jos în ceea ce privește securitatea aprovizionării sale. Iar consumatorii nu au nicio garanție că prețurile vor rămâne accesibile în cazul unui viitor deficit de aprovizionare major.”

În timpul crizei, UE și-a atins obiectivul de reducere cu 15 % a cererii de gaze. S-a datorat acest lucru exclusiv măsurilor adoptate sau și anumitor factori externi (prețurile ridicate ale gazelor și o iarnă caldă, de exemplu)?

Auditorii nu au putut stabili cu exactitate. Obligația de constituire de stocuri de gaze la nivelul UE a fost și ea respectată, obiectivul de 90 % fiind chiar depășit.

Doar că aceste niveluri de umplere a instalațiilor de înmagazinare sunt, practic, cele normale observate înainte de criză. Cât despre plafonarea de către UE a prețului gazelor, nu se poate evalua în ce măsură și-a dovedit eficiența, prețurile rămânând mult mai scăzute de la introducerea sa.

O altă măsură a constat în lansarea platformei AggregateEU, pentru a oferi un canal alternativ de comercializare a gazelor, inclusiv prin achiziționări în comun.

Nici în acest caz auditorii UE nu au fost în măsură să stabilească dacă noua platformă adusese valoare adăugată în raport cu cele deja existente, dat fiind că diferențele de preț dintre diversele piețe ale gazelor din UE cauzate de criză se reduseseră deja substanțial la momentul lansării AggregateEU.

Privind în perspectivă, auditorii concluzionează că UE trebuie să își consolideze cadrul pentru accesibilitatea gazelor. Ei avertizează totodată că numeroase state membre sunt încă reticente în a semna acorduri bilaterale de solidaritate. Unele țări din UE ar intenționa chiar să întrerupă furnizarea de gaze unui stat vecin ca răspuns la o situație de urgență.

Un ultim aspect adus în discuție de auditori privește captarea, utilizarea și stocarea dioxidului de carbon. Ei atrag atenția asupra faptului că nu se realizează progrese suficiente în acest domeniu, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării și securitatea aprovizionării pe termen lung.

Având în vedere obiectivele climatice ale UE (în special atingerea, până în 2050, a unui nivel net al emisiilor egal cu zero), nevoia de a reduce emisiile de carbon generate de consumul de gaze va fi o caracteristică tot mai importantă a peisajului UE în materie de siguranță a furnizării.

Deocamdată, cele patru proiecte comerciale funcționale în domeniul captării, utilizării și stocării dioxidului de carbon pot capta în total până la 1,5 milioane de tone de CO2 pe an – o picătură într-un ocean în comparație cu cele 450 de milioane de tone de CO2 care trebuie captate prin tehnologii de acest tip în fiecare an, până în 2050, pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. (Foto: Freepik)